Deoarece în decursul timpului am fost întrebat de foarte multe ori care este rolul meu în cadrul unui eveniment, iată o sinteză conceptuală a ipostazelor în care mă simt în largul meu.

MAESTRU DE CEREMONII
Din punct de vedere etimologic, termenul de MAESTRU DE CEREMONII provine din englezescul „Master of Ceremonies”, fiind foarte populară, peste tot în lume, abrevierea MC. Maestrul de Ceremonii este persoana indicată prin protocol să organizeze desfășurarea unei ceremonii sau să fie gazda unui eveniment scenic/spectacol. Rolul primordial al unui MC este de a prezenta personajele principale (mirii), momentele „cheie”, artiştii interpreți, dar totodată este cel care comunică cu audiența și întreține atmosfera.

WEDDING PLANNER
WEDDING PLANNER este un termen tot mai întâlnit pe piaţa de evenimente, dar în acelaşi timp şi o îndeletnicire ce se conturează tot mai pregnant şi la noi în ţară. Este firesc ca, din ipostaza de viitor mire sau mireasă, să nu stăpâneşti piaţa furnizorilor de servicii de eveniment, context în care ar trebui să apelezi la un profesionist. Wedding planner-ul nu doar că ştie piaţa, dar în urma discuţiilor referitoare la stilul vostru, va şti ce să vă pună la dispoziţie. O altă realitate care a dus la necesitatea apariţiei unui „planificator de nuntă” se datorează lumii moderne în care suntem cu toţii ocupaţi şi simţim de multe ori că nu ne mai ajunge timpul pentru anumite proiecte. Din moment ce toată responsabilitatea contractării serviciilor de eveniment (DJ, gheaţă carbonică, artificii, fotograf, videograf, cocktail-bar&candy-bar, distribuitor de băuturi) cade pe seama Wedding Planner-ului, acesta trebuie să dispună de un buget indicat şi pus la dispoziţie de voi. În ziua nunţii, ca mire/mireasă, nu ai nevoie de planuri, calcule şi alte griji de ordin logistic, deoarece sunt lucruri mult mai importante pentru voi, cum ar fi să vă bucuraţi de acea zi frumoasă, de părinţi şi de cei dragi. Salvarea vine, în acest caz, de la WEDDING PLANNER & MC.

EVENT PLANNER
Organizarea trebuie să caracterizeze orice eveniment, nu doar nunta, iar înainte de a face o alegere este bine să știi care sunt atribuțiile unui coordonator de evenimente sau EVENT PLANNER. Astfel poți afla și de ce este recomandabil să alegi un profesionist… Un excelent organizator de evenimente trebuie să fie creativ, bun orator, negociator și proactiv. Abilitățile organizatorice sunt obligatorii, pentru că o asemenea activitate presupune demersuri înainte, în timpul și după eveniment (clienți, furnizori, locație, catering, decor, sonorizare, transmiterea de oferte, actualizarea bazei de date etc). Pe lângă activitățile de gestionare ale unui eveniment, în lista de responsabilități sunt și acelea de promovare, aici fiind implicată creativitatea.

În CONCLUZIE mi-aş permite să vă fac o recomandare, lucraţi în cadrul evenimentului vostru doar cu profesionişti, deoarece nunta, se presupune că, o faci doar o singură dată în viaţă.

Ovidiu Mita

Ovidiu Mita

Acestea sunt gândurile unui Maestru de Ceremonii, Wedding Planner & Event Planner cu privire la acest subiect. Subscriu vorbelor lui Pitagora: “Nu spune puțin în vorbe multe, ci mult în vorbe puține”, iar în acest sens aş fi încântat dacă am face schimb de idei, fie comentând la secţiunea aferentă din subsolul acestui articol, fie pe WhatsApp la: 0766.660.785.

2 Comments

Leave a Reply

Deschide chatul
Contactați-mă și pe WhatsApp!
Bună ziua!
Sunt Ovidiu Mita, cu ce vă pot sta la dispoziţie?